DEPARTAMENTUL DE LIMBI MODERNE APLICATE

DEPARTAMENTUL DE LIMBI MODERNE APLICATE

INFO TESTE ADMITERE

Admiterea la LMA nu presupune examen de admitere, ci un test bilingv de verificare a aptitudinilor generale de comunicare şi a capacităţii de comunicare scrisă şi orală în limbile specializării. Testul este aşadar, unul orientat în principal pe aptitudini, urmărind în primul rând să valideze compatibiltatea dumneavoastră cu domeniul de studii ales prin capacitatea dumneavoastră de comunicare în limbile de studiu. Nu se cer elemente teoretice sau o bibliografie anume, dar se cere o bună cunoaştere a celor două limbi moderne (la un nivel de cel puţin B1 conform Cadrului European Comun de referinţă).

 

 

FOARTE IMPORTANT!

Pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor candidaţilor care doresc să îşi amelioreze punctajul, la noi, testele de admitere se pot susţine de mai multe ori, începând cu luna ianuarie a fiecărui an (mai puţin în sesiune), vinerea, baza unei programări pe combinaţii de limbi, la adresa e-mail: admitere_lma@yahoo.fr

 

În ce constă testul?

La scris, pentru fiecare limbă, veţi avea de efectuat un exerciţiu de redactare liberă de aproximativ 10 rânduri pe o temă dată, o frază de tradus în limba română, o frază de tradus în limba străină din limba română și o frază de reformulat în limba străină (în total, 1 oră pentru o limbă). La oral, pentru fiecare limbă, lectura unui text de maxim 10 rânduri în faţa comisiei, traducerea sau reformularea unei fraze din text şi conversaţie/răspuns la întrebării sau/şi o discuţie liberă cu examinatorii (pregătire 20 de minute, examen 10-15 minute).

Testul se susţine  în cadrul CIL, pe bază de programare făcută la adresa admitere_lma@yahoo.fr  şi este tarifat la un preţ de 120 lei ( test bilingv).

Recomandăm candidaţilor noștri să încerce să dea acest test cât mai devreme, adică înainte de începerea înscrierilor deoarece până atunci, în cazul unui punctaj mai mic, este încă posibilă reluarea testului pentru cei care doresc să îl amelioreze. O ameliorare a punctajului la testul bilingv le sporeşte candidaţilor şansele unei medii finale mai mari la calculul acesteia împreună cu cea de la bacalaureat, ceea ce înseamnă automat, o şansă mai mare de ocupare a unui loc bugetat, în condiţiile unei note mai mici la BAC. Din păcate, în perioada înscrierilor, se organizează un singur test, după ultima zi de înscrieri. De aceea atragem atenţia candidaţilor noștri că la LMA, ei se pot programa şi pot încerca testul încă de pe acum. Din acest considerent, unii s-au înscris deja, alţii au şi susţinut testul. CIL eliberează un certificat pe baza căruia se face apoi înscrierea la admitere, după procedura prevăzută de lege.

 

NOU!

CIL le oferă celor care au nevoie, cursuri practice de pregătire pentru admitere, atât gratuite (sub formă de simulare de teste comentate şi explicate), cât și contra cost, sub forma unui pachet compact de cursuri cu grad de dificultate progresiv, destinat celor care doresc să îşi amelioreze performanţele de comunicare în una sau în ambele limbi ale specializării şi consideră că au nevoie de un training suplimentar în acest sens. În acest caz, se poate opta pentru cursuri de week-end (individuale sau de grup), cursuri de practica intensivă a limbii. Un pachet de 42 de ore pentru o grupă de cel puțin 8 persoane costă 500 lei. Pentru cursuri solicitate individual sau în grupe mai mici de 8 persoane, numărul de ore oferit la acelaşi preţ este mai mic. 

 

Preînscrierea în vederea susţinerii testului se poate face la adresa:  admitere_lma@yahoo.fr  

 

Recomandări:

  • Informaţiile noastre de bază se găsesc şi pe Facebook, dar pentru o informare completă, vă rugăm ca înainte să ne scrieţi, să vizitaţi neapărat  pagina Departamentului de Limbi Moderne Aplicatede site-ul Facultăţii de Litere, secţiunea ADMITERE : http://lett.ubbcluj.ro/departamente/departamentul-de-limbi-moderne-aplicate/ 
  • Echipa de admitere a DLMA nu poate răpunde la mesajele  primite pe facebook, ci numai la mesajele primite pe adresa admitere_lma@yahoo.fr
  • Candidaţii sunt rugaţi să aibă asupra lor foi de rezervă pentru ciorne.  

  

Aşteptăm cu interes întrebările dumneavoastră şi sperăm să vă fim de ajutor.

 

 

Meniul secţiunii ADMITERE

Meniul principal al DLMA

 



05/04/2014
7 Poster un commentaire

A découvrir aussi


Inscrivez-vous au blog

Soyez prévenu par email des prochaines mises à jour

Rejoignez les 21 autres membres