DEPARTAMENTUL DE LIMBI MODERNE APLICATE

DEPARTAMENTUL DE LIMBI MODERNE APLICATE

INTERVIU realizat de Cristina BELIGAR ( TRANSILVANIA REPORTER) cu prof. Mihaela Toader despre PROIECTUL DE LEGE privind CERTIFICAREA TRADUCATORILOR din ROMANIA

http://transilvaniareporter.ro/cultura/prof-univ-mihaela-toader-director-dlma-certificarea-traducatorilor-fara-o-pregatire-de-specialitate-mi-se-pare-de-un-amatorism-la-care-nu-pot-sa-subscriu/ 

 
Prof. univ. dr. Mihaela Toader/Foto arhivă: Dan Bodea
Prof. univ. dr. Mihaela Toader/Foto arhivă: Dan Bodea

Proiectul de Lege privind traducătorii şi interpreţii judiciari, care s-a aflat în dezbatere publică până în data de 6 februarie, a provocat reacții aprinse și justificate nu doar din partea persoanelor vizate de această lege, ci și din partea instituțiilor care formează viitori traducători și interpreți.

Astfel, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate al Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București sau Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara și-au exprimat în mod public punctele de vedere cu referire la acest proiect de lege, semnalând lipsa unui dialog real cu specialiştii în limbi străine din ţară și propunând regândirea proiectului. Mai mult, membrii Asociatiei Profesionale a Interpreților și Traducătorilor și ai Asociației Firmelor de Traduceri și Interpretariat din România dezbat zilnic pe paginile de socializare punctele controversate ale proiectului propunând amendamente și soluții pentru modificarea acestui proiect.

Echipa care pregătit recent punctul de vedere al Departamentului de Limbi Moderne Aplicate (DLMA) al UBB, referitor la Proiectul de lege, a fost formată din Alina Pelea,  Rodica Baconsky, Maria Dan, Thomas Tolnai și Bogdan Aldea, sub conducerea doamnei Mihaela Toader, director al DLMA. Într-un memoriu mai vechi, din 2008, acest departament a semnalat majoritatea aspectelor ce aveau să facă mai târziu obiectul punctului de vedere amintit. Despre actualul proiect de lege contestat în stradă de sute de traducători și interpreți, inclusiv din Cluj-Napoca, am stat de vorbă cu Prof. univ. dr. Mihaela Toader, Director al departamentului Limbi Moderne Aplicate  și al Centrului pentru Industriile Limbii, al Facultățtii de Litere din Cluj.

Reporter: De ce credeți că a venit doar acum intenția Ministerului Justiției de a modifica Legea 178/1997? În punctul de vedere exprimat de către Departamentul de Limbi Moderne Aplicate, se făcea referire la un memoriu înaintat Ministerului Justiției în data de 10 aprilie 2008 în care erau înaintate sugestii de modificare a legi. Ați sesizat încă de atunci anumite erori ale acestei legi?

Mihaela Toader: Ceea ce noi am semnalat, cu ambele ocazii, nu vizează atât „erori” propriu-zise ale legii existente cât mai curând un text depășit, neadaptat evoluțiilor actuale din domeniu. Mai exact, în profesiile la care ne referim au apărut și la noi, începând cu anul 2000, primele generații de profesioniști  care au beneficiat de o pregătire universitară specială al cărei profil este unul foarte dinamic și complex și care, chiar dacă pune în continuare un accent foarte mare pe pregătirea lingvistică, nu se mai bazează exclusiv pe aceasta. Programele de studii care sunt dedicate formării profesioniștilor în domeniul traducerii și în acela al interpretării sunt, așadar, de o foarte mare complexitate și, prin aceasta,  ele sunt deschise obligatoriu spre o largă interdisciplinaritate.

În aceeași ordine de idei, trebuie spus că dinamica celor două profesii care ne interesează aici oferă un tablou în permanentă schimbare de care trebuie neapărat ținut cont, întrucât el este  foarte diferit de cel care a stat la baza vechii legi. De aceea, ea nu mai corespunde și prezintă, cel puțin din acest punct de vedere, câteva carențe majore. Mai întâi, ea pune încă pe picior de egalitate profesioniștii astfel formați și persoanele cu (sau fără prea multă) experiență în traducere (doar cunoscătoare de limbi străine care se consideră suficient de calificate pentru exercițiul  profesional al traducerii sau/și al interpretării). Pe de altă parte, nu ține cont nici de faptul că fiecare dintre cele două profesii despre care vorbim a evoluat atât de mult pe plan mondial în ultimele decenii, încât, la această oră,  programele proprii de studii se înscriu pe orbite foarte diferite. Se propun astfel profiluri profesionale interdisciplinare, dar distincte, bazate pe o solidă cultură generală, iar în jurul lor, au apărut și s-au coagulat deja și alte profesii legate de editare, redactare, revizie, terminologie, mediere lingvistică și culturală și altele. Politicile lingvistice europene actuale nici nu mai permit tratarea celor două profesii la un loc. Comisia Europeană și Parlamentul Europei dispun de Direcții de specialitate distincte pentru fiecare dintre acestea (DGT și DGI) și au pus bazele a două rețele europene de tip consorțiu în care funcționează două programe europene de masterat sub directa îndrumare a DGT și DGI: European Master’s in Translation (EMT) și European Masters in Conference Interpreting (EMCI). Pentru a deveni membru al uneia dintre acestea, un program de master are de îndeplinit criterii și standarde foarte înalte și foarte greu de atins.

Așadar, date fiind competențele diferite pe care le au la bază cele două categorii profesionale la care ne referim (traducătorii și interpreții), date fiind de asemenea politicile lingvistice europene care recomandă clar tratarea lor separată, considerăm că distincția dintre traducător și interpret trebuie să se regăsească și la nivelul textului de lege din România, la fel ca în acelea ale altor țări care au adoptat deja noile standarde în domeniu. Pe scurt, dacă dorim să fim în rând cu lumea, atunci să nu facem notă discordantă faţă de această realitate europeană obiectivă și să construim și noi o lege pornind de la realitățile actuale din domeniu, nu de la cele din secolul trecut.

R.: Care considerați că sunt cele mai controversate puncte al noului proiect de lege?

M.T.: Categoric, sunt câteva și noi le-am expus mai pe larg în memoriul înaintat Ministerului Justiției. Fiind singurii din România care am îndeplinit până în acest moment standardele de exigență EMT și EMCI (și fiind, în acest temei şi singurii admiși în cele două rețele europene cu cele două programe de masterat), nu e de mirare că ne-a scris și ne scrie în continuare multă lume dorind să ne cunoască părerea în legătură cu recentul proiect de lege și mai ales cu aspectele cele mai controversate ale acestuia. Ne-au contactat foști studenți, colegi de specialitate din țară, liber profesioniști și asociații profesionale. Cu toate că majoritatea celor cu care am stat de vorbă sunt întru totul de acord că trebuie salutată orice inițiativă de reglementare a activității în domeniu, cei mai mulți sunt de părere că proiectul de lege nu este suficient dezbătut și își exprimă îngrijorarea că va fi adoptat prea repede, înainte de a se ține cont de reglementările internaționale din spațiul european.

În opinia unor profesioniști din domeniu, ceea ce propune proiectul de lege  nu poate duce la o îmbunătățire calitativă reală a traducerilor atâta vreme cât se tinde spre un „control” al profesiei exercitat de către Ministerul Justiției. Unii consideră chiar că acest „control profesional administrativ” exercitat de Ministerul Justiției este unul neconstituțional. Alții, încă și mai pesimiști, văd deja o seamă de efecte sociale negative semnificative ale proiectului de lege și își exprimă îngrijorarea. De fapt, întemeiate sau nu, aceste puncte de vedere exprimă în ultimă instanță un adevăr pe care îl împărtășim: acela că în deciziile legate de aceste profesii, noi nu suntem chemați să ne pronunțăm. De aceea, apreciem ca justă solicitarea AFIT (Asociația Firmelor de Interpretariat și Traduceri din Romania) de retragere a proiectului de lege din dezbaterea publică și de rediscutare a lui împreună cu profesioniștii vizați de textul de lege.  Solicitare legitimă, atâta vreme cât o adoptare proiectului în forma actuală ar afecta drastic aceste profesii în exercițiul lor internațional (litigii internaționale, arbitraje comerciale desfășurate în limbi străine sau chiar înființarea de firme noi de către investitorii străini). Și AFIT a depus la Ministerul Justiției un memoriu în care își susține punctul e vedere care este în foarte mare măsură și al nostru.

R.: Considerați că este îndoielnică, în acest moment, calitatea serviciilor de interpretare și traducere autorizată în România și că verificarea pentru acordarea autorizației doar pe bază de dosar nu este suficientă?

M.T.: În condițiile actualei legi și a proiectului aflat până acum câteva zile în dezbatere, da. Am mai vorbit despre acest aspect ori de câte ori am avut ocazia și el a constituit miezul memoriului nostru din 2008. Nu contestăm autorizarea traducătorilor și a interpreților de către Ministerul Justiției, ci procedura. Autorizarea este desigur necesară, dar ea necesită adaptări și trebuie actualizată. Dat fiind că autorizarea se face încă „la pachet” (traducător+ interpret) și se acordă și pe baza unei diplome de absolvire a unei facultăți unde s-au studiat limbi străine, fără o componentă de traducere specializată (și cu atât mai puțin juridică) ori de interpretare, cărora li se adaugă o recomandare, sunt motive să credem că în multe cazuri calitatea serviciilor are de suferit.

R.: În punctul de vedere pe care Departamentul de Limbi Moderne Aplicate al Facultății de Litere l-a transmis Serviciului Profesii Juridice Conexe din cadrul Ministerului Justiției se susține în continuare ideea unei evaluări periodice, chiar daca examenul este înlocuit cu „evaluări și acțiuni de formare”. La ce fel de evaluări vă referiți? Până în ce punct al carierei ar trebui ca traducătorii, respectiv interpreții să fie supuși acestor acțiuni de formare?

M.T.: Propunerea noastră vine ca o sugestie de îmbunătățire a proiectului. Mai exact, înțelegem nevoia MJ de a se asigura că toți interpreții/traducătorii de pe piață au un nivel de competențe satisfăcător, dar nu ni se pare foarte practică (și de altfel nici necesară) organizarea unui examen la șase ani. Prin urmare, ne-am gândit că un sistem de puncte acumulate la diverse activități de specializare/formare ar fi și mai util și mai ușor de organizat. Centrul nostru de limbi este în măsură să organizeze periodic sesiuni de formare sau/și validare a competențelor profesionale pentru cei care nu au studii de specialitate dar doresc să solicite autorizarea pe lângă MJ, dacă desigur, Ministerul Justiției, ar fi dispus să vadă în noi niște parteneri de încredere, așa cum a văzut și EPSO (European Personnel Selection Office) când a avut nevoie de serviciile noastre în  primele sesiuni de selecție a personalului traducător în instituțiile europene.

 R.: Mulți tineri care optau pentru cursurile Facultății de Litere o făceau știind ca la absolvirea unei secții în care o limbă străină era linie principală de studiu, obțineau la sfârșit din partea Ministerului Justiției și certificat de traducător. Există posibilitatea ca negarantarea unui asemenea certificat să le influențeze decizia de a urma aceasta facultate, iar Facultățile de Litere să își piardă din studenți?

M.T.: Acei tineri, cred că nu știau la ce vin și în orice caz nu li se descrie corect perspectiva de carieră după studiile filologice. Eu cred că ne mai aflăm încă în fața unei percepții publice depășite și total greșite a studiilor filologice care din păcate au și cunoscut un nemeritat declin în ultima vreme. Diferența dintre pregătirea (formarea) unui filolog și aceea a unui traducător sau/și a unui interpret este enormă. Pe vremea părinților noștri, nu se făcea nicio diferență. Acum vorbim despre specializări universitare diferite. Nu știu, dar mă întreb, dacă toată lumea se pricepe la traduceri pentru simplul fapt că studiază o limbă străină, atunci la ce bun să mai faci studii de specialitate? La ce bun, ca instituție europeană să impui sau să îți propui să respecți anumite standarde profesionale în domeniu și să mai și înființezi rețele europene de profil în care se intră atât de greu? Nu-mi place să răspund la o întrebare cu o altă întrebare, dar acesta este răspunsul la întrebarea de mai sus. Pe de altă parte, e adevărat, mulți absolvenți de secții filologice, dar și din alte domenii de specializare cum ar fi cele din medicină, psihologie, biologie, matematică, drept ajung traducători sau interpreți de elită. Dar asta, nu prin certificarea despre care vorbim aici, aceea de la terminarea studiilor universitare, ci prin studii de specialitate, printr-o susținută pregătire interdisciplinară și un imens efort de autodepășire. Certificarea traducătorilor fără o pregătire de specialitate mi se pare de un amatorism la care nu pot să subscriu.

În prezent, din cei aproximativ 350 de studenți care se pregătesc în cadrul specializării universitare Limbi moderne aplicate, la Facultatea de Litere din Cluj, 36 sunt masteranzi (19 la METT : Masteratul European de Traductologie-Terminologie și 17 la MEIC : Masteratul European de Interpretare de Conferință). Concurența este constant ridicată, mai ales pentru interpreți, deoarece proba de aptitudini este decisivă și poate arăta cel mai bine că simpla competență lingvistică este insuficientă, chiar dacă este una de excepție.  

 

R.: Potrivit proiectului de lege, toate PFA cu activitate de traducător autorizat vor trebui suspendate, pentru a se înființa alte birouri individuale sau societăți profesionale. Considerați că ar crea această măsură un dezechilibru economic? Că mulți traducători care își desfășurau activitatea in acest fel vor rămâne fără venit și implicit nu vor mai contribui cu sume la bugetul de Stat?

M.T.: Acest aspect al proiectului ne vizează mai puțin. Cu toate că noi suntem cei care formăm profesioniștii traducerii și ai interpretării pentru piața internă și externă de specialitate, noi nu interferăm direct cu mecanismele care reglează funcționarea acesteia. Totuși, observația colegilor noștri din AFIT ni se pare deosebit de pertinentă: o adoptare proiectului în forma actuală ar afecta drastic exercițiul profesional al traducerii și al interpretării în activitățile naționale și internaționale care presupun servicii lingvistice de specialitate, iar impactul negativ asupra unei întregi categorii socio-profesionale ar fi devastator.

R.: De ce ar fi benefică înființarea unei Uniuni Naționale a Traducătorilor și Interpreților Judiciari din România?

M.T.: Ar putea funcționa după criterii „de breaslă”, după niște reguli profesionale și etice specifice care nu contravin legislației generale, dar care îi consolidează valorile. De exemplu, Colegiul medicilor, Ordinul arhitecților etc.

 R.: Ne puteți spune care ar fi principala diferență  între legislația europeană și cea românească în ceea ce îi privește pe traducători și interpreți?

M.T.: Legislația diferă foarte mult de la o țară la alta, dar toate statele implicate în efortul de reglementare încearcă și o racordare la un cadru comun. Așa ceva sperăm să se întâmple și în România. La nivel european exista o directivă (Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale) care știm că obligă statele să reglementeze situația interpreților judiciari. După cum am văzut, la noi, această reglementare nu se articulează corect, deoarece nu se ține seama de contextul în care se încearcă realizarea ei și nici de politicile și standardele lingvistice și profesionale după care sunt promovate aceste profesii pe plan european. Profesiile în cauză nu trebuie să ajungă să fie „confiscate” nici de lingviști, nici de juriști.  Pentru garantarea calității actului de traducere, respectiv de interpretare, din respect față de instanțele judecătorești în care acestea sunt profesate și, nu în ultimul rând, pentru respectarea beneficiarilor, ar fi recomandabilă alinierea la practicile europene curente. Așadar, autorizarea ar trebui să se facă în mod distinct, pentru traducător și interpret cu concursul experților din domeniul de aplicație care nu se limitează neapărat numai la juridic. Desigur, o persoană poate obține ambele autorizații cu condiția să îndeplinească cerințele specifice fiecărei profesii.

Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universității Babeș-Bolyai este primul departament specializat din România în formarea traducătorilor și interpreților de conferință, singurul departament universitar din România membru al prestigioaselor și exigentelor consorții europene EMCI (European Masters of Conference Interpreting) și EMT (European Masters in Translation) și a fost, de asemenea, partener al Institutului European din România alături de firmele Poliglot și Diamondo în procesul de traducere a aquis-ului european în limba română. Dintre absolvenții DLMA, o întreagă echipă lucrează actualmente ca traducători și interpreți (funcționari sau free-lance) pe lângă instituțiile europene.

 

 Conform evidenţelor Ministerului Justiţiei, în prezent sunt autorizaţi în România 36.886 interpreţi şi traducători, pentru 49 de limbi străine.

(Visited 300 time, 303 visit today)


11/02/2015
0 Poster un commentaire

A découvrir aussi


Inscrivez-vous au blog

Soyez prévenu par email des prochaines mises à jour

Rejoignez les 21 autres membres